SATUL MEU

Palos Ardeal
N. Ulita
Brasov, 1983

De lasi Oltul si te-ndrepti catre Tarnave,
Pe la Cuhalm, peste deal
Dai de mandra si stravechea asezare,
Satul romanesc Palos Ardeal.

Cu radacini adanc infipte in istorie,
El dainue din vremea unui Crai.
A cunoscut s-amar si glorie,
Chiar de pe vremea Viteazului Mihai.

Imprejurimile sunt strajuite din vechime
De Dealul Gherghelau si de Chilie,
Semnificatii adanci au fiecare nume
Fie de vai, de dealuri sau pasune.

Satenii toti, de veacuri
Fost-au romani tot unul s-unul,
Varsat-au sange si le-au curs lacrimi,
cand fosta-a rupt de tara Ardealul.

In dragoste si vrednicie
Trait-au genedratii dupa generatii
Ducandu-si demni s-amar si bucurie,
Lasand ca mosternire frumoase obiceiurfi si traditii.

De treci prin satul meu de sarbatori
Privirea ti-o incanta,
Frumoasele costume populare romanesti
Cand fete si feciori in joc s-avanta.

Ca multe alte sate cand tara cerut-a
Si Palosul s-a dat obolul,
Barbati ce in razboi pierit-au
Eroi, ce ii cinsteste-ntreg poporul.

O lacrima-ntre gene strang, pios
Mergand in deal la cimitir,
De cei plecati imi amintesc duios,
Caci sfanta datorie avem sa-i pomenim.

Nostalgic, ma gandesc mereu
La satul cu ulitele-n cruce
Si ma apasa un dor greu,
Simtind si eu cum timpul trece.


Fotografiile sunt facute de Alina Ulita.